Cristian Bivolaru, delegat UEFA și comisar FIFA, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că, ținând cont de cazurile din ultimii ani, cine ajunge să fie judecat de Comisia de Control și Disciplină a UEFA nu scapă fără o sancțiune din partea „băiețiilor răi”.
Întrebat care sunt șansele clubului Steaua de a scăpa de o sancțiune din partea Comisia de Control și Disciplină a UEFA în urma analizării cazului „Valiza”, fostul secretar general pe probleme internaționale al Federației Române de Fotbal a răspuns: „În general, ce trece pe la Comisia de Disciplină a UEFA nu scapă. Cei de la Disciplină sunt băieții răi, ca strategie a lor vorbesc, dar lucrurile diferă de la caz la caz, normal”.
Cristian Bivolaru a explicat însă că sancțiunile date de Comisia de Disciplină a UEFA pot fi „îndulcite” de Comisia de Apel sau de TAS. „Eu nu m-am pronunțat până acum referitor la cazul Stelei pentru că nu mă consider un specialist în drept sportiv și nu vreau să mă hazardez și să comentez. Dar este posibil ca Steaua să fie sancționată, asta e clar. Ce se întâmplă mai departe e greu de spus. Uneori aceste sancțiuni se mai îndulcesc la Apel sau la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”, a menționat, pentru MEDIAFAX, delegatul UEFA.
Clubul Steaua riscă excluderea din competițiile europene ca urmare a cazului „Valiza”, speța urmând să fie judecată, vineri, la Nyon, în ședința Comisiei de Control și Disciplină a forului continental.
UEFA a anunțat, la 10 iunie, că a deschis o procedură disciplinară împotriva FC Steaua, forul european luând în discuție situația campioanei României după decizia ÎCCJ în dosarul „Valiza”.
Cazul va fi analizat vineri, dar un verdict va fi anunțat după data de 24 iunie.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, în 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupție în fotbal, UEFA ar putea dicta sancțiuni împotriva echipei Steaua, ce ar putea duce la interzicerea participării în Liga Campionilor. Totodată, dosarul „Valiza” va fi reanalizat și de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit oficialilor acestui for.